Raportul Național de Literație: 89% dintre elevii de școală generală au un nivel NEFUNCȚIONAL și minim funcțional de literație

Raportul Național de Literație: 89% dintre elevii de școală generală au un nivel NEFUNCȚIONAL și minim funcțional de literație
Sursă Foto - Pixabay/ Caracter ilustrativ
Publicat: 28/04/2023, 16:11

Doar 11% dintre elevii din România din clasele I-VIII au obținut scorul „funcțional” la competențele de literație, ceea ce înseamnă că au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris, potrivit unui raport publicat vineri de BRIO, o platformă de testare digitală standardizată.

● 42% dintre elevii din clasele I-VIII, testați pentru literație, au obținut scorul „nefuncțional”, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație;
● 47% dintre elevii claselor I-VIII se încadrează la nivelul „minim funcțional” al literației, spre exemplu nu ar putea înțelege prevederile unui contract de muncă;
● La finalizarea ciclului primar și gimnazial, nivelul de nefuncționalitate al elevilor scade cu doar 3.95%

Raportul a fost realizat de BRIO, în colaborare cu „Asociația pentru Valori în Educație”, în baza a aproximativ 15.000 de teste valide efectuate de elevi din clasele I-VIII, în perioada aprilie 2022 – martie 2023, din toate regiunile țării.

„Ceea ce vedem în acest studiu poate fi citit în termeni de procente, date seci sau poate fi citit gândindu-ne mereu la copiii din aceste statistici. Aș vrea să vedem în aceste procente copii care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea funcționa în societate peste 8, 10, 12 sau 20 de ani. Nu datele, nu procentele trebuie să scadă sau, după caz, să crească, ci capacitatea acestor copii, a primilor 42% și apoi a următorilor 47% să înțeleagă ce citesc, să poată relaționa cu textul scris. Analfabetismul funcțional nu dispare la ieșirea copilului din sistemul de educație formală, e o umbră care merge cu el toată viața și care-i acoperă mare parte din viață, împiedicându-l să progreseze în vreun fel ca individ”, a spus Gabi Bartic, CEO BRIO.

În ultimele 12 luni, prin platforma BRIO, elevii din România au avut posibilitatea de a-și testa gratuit nivelul de literație, prin evaluarea a trei componente și anume localizarea informației, înțelegerea acesteia și evaluarea și reflectarea asupra ei. Elevii care s-au încadrat la nivelul „funcțional” pentru literație au demonstrat că pot interpreta și integra idei și informații dintr-un text dat, pot deduce relații de tip cauză-efect, ipoteze, pot stabili asemănări și diferențe între personaje, fapte, evenimente sau concepte și pot desprinde concluzia globală a textului.

„Unul dintre obiectivele proiectului România Educată, proiect transpus în Legile educației, este reducerea analfabetismului funcțional. În acest sens, în proiectul Legii învățământului preuniversitar sunt prevăzute demersuri concrete, cel mai important fiind Programul național de formare a cadrelor didactice în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Acesta include Platforma de alfabetizare funcțională, ce va conține teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională care vor fi aplicate anual, pentru fundamentarea măsurilor de intervenție necesare pentru ca fiecare elev să își atingă potențialul. Ținta acestor măsuri este reducerea, până în 2030, cu 50%, a ratei de analfabetism funcțional”, a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației.

Din 2021, testul de evaluare a literației a fost inclus în platforma gratuită Alfabetar.ro, iar din 2022, eficiența testării a fost mult îmbunătățită de Digital Nation, partener de tehnologie.

Platforma digitală Alfabetar.ro le dă învățătorilor posibilitatea de a testa nivelul de literație al elevilor și oferă acces la activități bazate pe un parcurs ghidat, prin care pot lucra la clasă în funcție de rezultatele fiecărui elev. 500 de învățători au petrecut 5.200 de ore pe această platformă pentru a învăța elevii să scrie și să citească, precizează autorii raportului.

Digital Nation este una dintre cele mai mari organizații de digitalizare din țară și una dintre cele mai active din regiune, care dezvoltă încă din 2013, programe durabile precum Generația Tech, IMM Online, Profesor în Online, Gata de Bac sau Work Retreat. Cu peste 50.000 de beneficiari în mai mult de 32 de regiuni, Digital Nation se concentrează pe impactul la scară națională în creșterea competențelor digitale ale populației, digitalizare și pregătirea ei pentru job-urile prezentului și ale viitorului.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță